Sunt Ștefania-Daniela Frîncu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău.

În liceu, m-am îndrăgostit de teatru și, la scurt timp, de public speaking și debate. Fac parte din trupa liceului, Trupa treivirgulăpaișpe, dar sunt și unul dintre elevii de la secțiunea de eseu a clubului nostru „de facere și desfacere a ideilor”.

Îmi plac oamenii vorbăreți, cu povești faine și (uneori) scriu despre ei. Încerc să văd până-n adâncul lor, iar scrisul este un binoclu foarte bun. Nu îmi iese tot timpul, dar știu că e important să nu renunț și să fiu cât se poate de sinceră când mă pun în fața unei foi albe și iau pixul în mână.

Cred că e important să ajutăm comunitatea din care facem parte și să îndemnăm oamenii la acțiune prin ceea ce spunem și prin propriile acțiuni. Acesta este și motivul pentru care mă gândesc că mi-ar plăcea să fiu fie profesoară, fie psiholog.

Câteva cuvinte despre tine, despre evoluţia până la stadiul actual, cu suişuri, coborâşuri şi satisfacţia reuşitei?

Am fost un copil destul de emotiv, dar mereu am avut o dorință arzătoare de a-mi depăși limitele. Tot timpul caut lucruri care să mă provoace să gândesc outside the box și încerc să ies din zona mea de confort. Nu e ușor, dar e mai bine decât să râmâi închis în tine și legat la ochi. Din fericire, am avut în jurul meu oameni care m-au inspirat și m-au susținut atât acasă, cât și în locurile în care am fost elevă.

Simt că în ultimii doi ani de liceu am evoluat foarte mult. Cred că totul a început cu curajul de a spune că vreau în trupa de teatru. Acolo am dat de niște oameni spontani, haioși, autentici, cu o energie debordantă și cu gând pe treabă. Mi-au devenit dragi imediat. După asta, am „vânat” toate proiectele în care aș mai fi putut da de așa oameni. Ei mă împing mereu spre a evolua, cei pe care îi admir.

Iubesc viața de liceu cu bucuriile ei, cu supărările, cu prietenii, cu profesorii și învățăturile ei. Mi se face pielea de găină doar când mă gândesc cum au contribuit toate astea la evoluția mea. Cum să nu te dezvolți armonios când cei de la catedră, pe lângă faptul că predau astfel încât să înțelegi, aduc în clasă (printre altele) discursuri TED, muzica formației Pink Floyd, tablouri de Chagall cu îndrăgostiți care plutesc de intensitatea sentimentului și poezii de Iv cel Naiv? De când cu pandemia, mi-a lipsit mult atmosfera de la liceu, însă cred că legăturile dintre mine și profesorii mei sunt suficient de puternice cât să treacă dincolo de ecran.

Cum ai descrie motivaţia, în câteva cuvinte, în cazul tău?

Motivația nu e un lucru ușor de găsit. Cred că ține foarte mult de cum mă simt. Trebuie să fiu în armonie cu mine înainte de a începe să lucrez la ceva, trebuie să-mi liniștesc gândurile, să le pun în ordine. Un exercițiu foarte bun pentru asta este meditația. Ea mă eliberează de stres, de griji, de oboseală și face loc valului de energie nebună care mă cuprinde când știu că urmează să fac ceva drag mie. Mai mult, cred că mă simt cu adevărat motivată când sunt curioasă. Atunci nu mai am astâmpăr și mă dedic cu totul.

În ascensiunea ta, a fost suficientă educaţia primită pe băncile şcolii (indiferent că vorbim de şcoală primară sau liceu) sau diferenţa a făcut-o dorinţa personală constantă de a te perfecţiona pentru a reuşi?

Cred că educația de la școală și dorința personală se completează foarte bine. Școala ne deschide mintea, iar dorința noastră de a evolua este cea care duce la capăt „magia”. Avem nevoie de profesori, de acei profesori care iubesc ceea ce fac și ne transmit și nouă dorința de a găsi un lucru fără de care să nu putem trăi. Îmi place când omul de la catedră este el însuși fascinat de ceea ce ne spune și de referințele culturale pe care le aduce la oră. Din fericire, am întâlnit tare mulți profesori pasionați de meseria lor, care râvnesc să ne spună cât mai multe. Nu pot să nu zâmbesc când mă gândesc la cum intră în clasă profa mea de română, fluturând cărți despre care nu se mai poate opri din vorbit. E aproape imposibil ca după ore să nu te duci la prima librărie care îți iese în cale și să nu le cauți și tu. Sau la cum mi-am spus în clasa a IX-a că sigur îmi va plăcea istoria după ce, la prima oră, domnul profesor ne-a vorbit despre Big Bang, cum numai dumnealui o poate face. Și chiar îmi place istoria. Exact ceea ce spuneam mai devreme- dacă sunt curioasă, nu mai am astâmpăr. Aici intervine partea noastră din învățare, dorința personală. Toate lucrurile pe care le aflăm la școală trebuie să vină cu noi acasă și să le fructificăm citind o carte bună, văzând un film bun sau o piesă de teatru, făcând orice la o calitate înaltă.

Care este persoana care te-a influenţat în ascensiunea ta şi cum a făcut-o?

Mi-ar fi foarte greu să numesc o singură persoană. Sunt recunoscătoare pentru toți oamenii frumoși și buni ca pâinea caldă pe care i-am întâlnit. De la toți am învățat ceva și nu știu ce m-aș fi făcut fără ei. În momentele în care nu am încredere în mine sau nu mă simt bine, încerc să mă gândesc la toate întâlnirile pline de sens din viața mea. Toți prietenii cu care am râs, toți oamenii care mi-au dat o lecție, toți cei care m-au făcut să simt cât de frumoase sunt legăturile dintre oameni. Așa îmi revin din orice și încerc să fiu, la rândul meu, o persoană la care alții să se gândească cu drag.

Care a fost momentul în care ai realizat că eşti pe drumul tău, pe drumul cel bun?

Încă îmi caut drumul. Cred că e o căutare care nu se va opri niciodată. Sunt sigură că de multe ori o să mă simt aproape de el, dar nu știu dacă o să-l găsesc. Îmi place la nebunie să mă redescopăr în fiecare zi și mi se pare că cel mai frumos la noi, oamenii, este Misterul de a nu ști niciodată cine suntem și de ce suntem pe aici. Iubesc încăpățânarea noastră de a ne pune întrebări esențiale, chiar dacă știm că s-ar putea să nu găsim răspunsurile la ele. Cred că drumul fiecăruia e reprezentat, de fapt, de toate încercările de a și-l găsi.

Cât de mult contează să ai un plan, realizat din timp, pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti?

Îmi place tare mult să fac planuri. Mintea mea coace tot timpul câte unul. Asta mă face să simt că sunt mai aproape de visurile mele, însă cred că e foarte important ca uneori să lăsăm viața să ne mai și surprindă. Sunt planuri pe care le-am întors pe toate părțile și tot nu a ieșit ceea ce îmi doream, dar poate așa trebuie să fie. S-ar putea să sune a clișeu, însă cred că unele lucruri vin în viața noastră numai când suntem pregătiți pentru ele.

Care ar fi sfaturile pe care le-ai da noii generaţii?

Nu sunt foarte pricepută la a da sfaturi, dar, din propria expriență, cred că cel mai important lucru pe care l-aș spune celor mai mici decât mine este să fie ei înșiși, să fie autentici, vioi, curioși și, mai ales, să nu se teamă să-și spună ideile trăsnite, căci din ele ies lucrurile deosebite, originale, de care oamenii vor să-și amintească. Mai mult, să pună ideile astea în proiecte de calitate, proiecte la care să lucreze alături de alți oameni cu o poftă radiantă de a pune întrebări, de a purta discuții savuroase și, mai ales, de a face bine.

Ce aşteptări profesionale ai de la tine în următoarea perioadă?

Mă așteaptă câteva examene importante și încerc să mă pregătesc constant pentru ele. De asemenea, îmi doresc foarte mult să-mi pot organiza timpul în așa fel încât să mă pot implica și în alte activități. Nu vreau să-mi amintesc de anul acesta școlar, de ultimul meu an de liceu, ca de un an în care am stat acasă din cauza unui virus, învățând pentru examene și fiind departe de prieteni și colegi. Vreau să fac lucruri care să-mi trezească o sclipire în ochi și de care să-mi amintesc cu drag, fie ele și desfășurate online.

Cariera influenţează viaţa de familie?

Cred că este foarte important să găsim un echilibru. Obiectivele noastre profesionale nu trebuie să schimbe felul în care ne raportăm la familie, dar mi se pare esențial să căutăm susținere în interiorul familiei, să vorbim despre ceea ce contează pentru noi și, în aceeași măsură, să îi ascultăm pe cei din jurul nostru.

Care este visul tău?

Visul meu e să păstrez lângă mine oamenii care mă fac pasionată, fericită, care îmi dau chef de viață și dorința de a evolua. De asemenea, mi-ar plăcea să fiu o influență pozitivă pentru cei din jurul meu.

Cum te-ai descrie în trei cuvinte?

Predispusă la visare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here