Câteva cuvinte despre tine, despre evoluţia de la stadiul de elev până la cea actuală, cu suişuri, coborâşuri şi satisfacţia reuşitei?

Mă numesc Gelu Manolache și, împreună cu soția mea Aura, suntem fondatorii agenției Pro Imob Manolache din Buzău. Amândoi avem 30 de ani. Facem parte din generația care a urmat imediat după ‘89, provenind din familii simple, dar care ne-au educat în spiritul corectitudinii și al onestității.

Domeniul în care activăm acum era un domeniu mai puțin dezvoltat în momentul în care noi am intrat în câmpul muncii, proaspeți adulți fiind dar, ca orice tânăr ieșit de pe băncile școlii, am avut diverse job-uri, de la lucrător comercial în țară, la assistent manager, apoi manager zonal în domeniul imobiliar, dar în străinătate.

Cum ai descrie motivaţia, în câteva cuvinte, în cazul tău?

De fiecare dată când aveam un job nou, deprindeam tot ceea ce consideram că este de deprins, apoi hotăram să merg mai departe, considerând că mi-am făcut treaba cât am putut eu de bine. Întotdeauna am fost de părere că munca nu mai devine muncă în momentul în care faci cu adevărat ceea ce-ți place.

Trebuie să recunosc faptul că drumul către domeniul imobiliar mi-a fost deschis și de experiența de a lucra în străinătate, unde am luat contact cu procedurile și stilul de lucru de acolo.Văzând că domeniul de servicii este extrem de nișat, implicarea și accesibilitatea acestora era greu de refuzat, am decis să ne specializăm în acest domeniu, al imobiliarelor, luând contact cât mai des și asimilând tot ceea ce era de asimilat la momentul respectiv.

Pentru mine, Olanda este țara cu cele mai organizate domenii de prestări servicii, drept urmare am rămas acolo ceva vreme și am și practicat această meserie, posturile de manageri la o agenție imobiliară fiind mai mult decât potrivite pentru noi. Pot spune ca organizarea și accesibilitatea către servicii, dar și contactul permanent cu oamenii, dorința de a oferi un serviciu de calitate și recunoștința de care dădeau dovadă clienții, mi-au servit drept motivație să profesez în acest domeniu.

În ascensiunea ta, a fost suficientă educaţia primită pe băncile şcolii (indiferent că vorbim de şcoală primară sau facultate) sau diferenţa a făcut-o dorinţa personală constantă de a te perfecţiona pentru a reuşi?

În ceea ce privește educația primită de pe băncile școlii, aici în țară, nu, nu a fost suficientă pentru a avea o ascensiune ca a noastră, ci au contribuit deopotrivă cursurile din străinătate dar, în egală măsură, ne-au ajutat extrem de mult și determinarea personală de care am dat dovadă pentru a reuși în acest domeniu, deloc ușor de altfel de intrat și rezistat pe piața serviciilor de acest gen.

Care este persoana care te-a influenţat influenţat în ascensiunea ta şi cum a făcut-o?

Nu pot spune că am o singură persoană care m-a influențat pe drumul meu către ascensiune, ci fiecare dintre clienții sau colaboratorii cu care am intrat și încă intru în contact au contribuit într-o oarecare măsură. Clienții pe de o parte, cum spuneam mai devreme, m-au ajutat să am satisfacția prestarii unor servicii de calitate, prin feedback-ul primit din partea lor și pe de altă parte, profesionalismul și promptitudinea colaboratorilor cu care suntem în permanentă legatură, cât și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului de ambele părți.

Care a fost momentul în care ai realizat că eşti pe drumul tău, pe drumul cel bun?

Momentul în care am realizat că suntem pe drumul cel bun a fost momentul în care am finalizat prima vânzare, una prin credit, destul de anevoioasă de altfel. Însă, când la final am primit replica pe care nu o vom uita niciodată: ”vă mulțumim că ne-ați ajutat să devină un vis realitate, acela de a achiziționa și de a avea un cămin”, replică ce am simțit că a venit însoțită de o sincera recunostință, ne-am dat seama că suntem unde trebuie. Acea satisfacție simțită în urma replicii primite ne-a motivat suficient de tare încât să conștientizăm că acesta este drumul, în egală măsură fiind și conștienți de responsabilitățile care vin la pachet.

Cât de mult contează să ai un plan, realizat din timp pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti?

Totuși, nu am fi putut ajunge unde suntem astăzi, fără un plan. Un plan simplu, dar destul de greu de realizat. Pași mici dar siguri, corectitudine și seriozitate în tot ceea ce întreprinzi, punctualitate, prezență si răspunsuri pertinente și reale la orice pas, dorința permanentă de a evolua, de a deveni varianta ta mai bună decât ai fost ieri.

Care ar fi sfaturile pe care le-ai da noii generaţii?

În ceea ce privește sfaturile pe care noi le-am putea oferi noii generații, sunt destul de multe, de la a fi serios în ceea ce faci, la a nu renunța niciodată la ideile tale, de a-ți dori să te perfecționezi în permanență, de a te educa, prin orice mijloc, de a te înconjura de oameni care îți împărtășesc ideile și cu care poți avea o colaborare fructuoasă și cu care poți crește împreună un business, până la a încerca să-ți păstrezi mereu calmul și drumul, indiferent de obstacolele întâlnite pe parcurs.

Ce aşteptări profesionale ai de la tine în următoarea perioadă?

Ca și așteptări profesionale pentru următoarea perioadă ar fi să ne înconjurăm și mai mult de oameni competenți și deschiși către acest tip de afacere și de extinderea cunoștințelor din acest domeniu, cât și în domeniile complementare nișei imobiliare.

Cariera influenţează viaţa de familie?

În momentul în care alegi să-ți croiești o carieră, o carieră în orice domeniu, dar mai ales în cel imobiliar, trebuie să fii conștient de faptul că ai mare nevoie să găsești echilibrul perfect între timpul acordat job-ului și bussiness-ului, cât și familiei. Dar din punctul meu de vedere, cariera influențează toate aspectele vieții, inclusiv viața de familie, doar că în cazul nostru lucrăm în familie, așa că suntem norocoși să lucrăm împreună și să rămânem o familie, atat în cadrul fimei, cât și în afara ei.

Care este visul tău?

Visul meu este să dețin o companie națională, sau chiar multinațională, de prestări servicii imobiliare cât și de servicii aferente domeniului imobiliar si aici exemplific: prestări servicii juridice, consultanță imobiliară, traduceri, colaborări cu brokeri bancari și, de ce nu, vânzarea directă a proprietăților construite chiar de noi, după viziunile noastre.

Cum te-ai descrie în trei cuvinte?

Să mă descriu, în doar 3 cuvinte, este destul de dificil, dar voi încerca: curaj, ambiție, viziune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here