Nume: Potîrniche
Prenume: Florina-Diana
Data nașterii: 1988

Spune-ne câteva cuvinte despre tine, despre evoluţia de la stadiul de elev/ student până la cea actuală, cu suişuri, coborâşuri şi satisfacţia reuşitei tale profesionale.
Am avut toată viața șansa dar și îndrăzneala de a face ceea ce îmi place, inclusiv la școală. Am absolvit ca șef de promoție Colegiul Național „Mihai Eminescu”, profil bilingv-engleză, cu câteva rezultate remarcabile a căror importanță și semnificație am înțeles-o pe deplin mult mai târziu în viață. Dintre acestea, au loc special în sufletul meu premiul I la olimpiada națională de limba engleză în clasa a XI-a și premiul III la aceeași fază a olimpiadei în clasa a XII-a. Visam de mult să obțin premiul întâi, dar îmi formulasem greșit obiectivul ani la rând, dorindu-mi să îl obțin eu pur și simplu. 2006 a fost primul an în care m-am rugat să obțină premiul întâi cel sau cea care a muncit cel mai mult pentru el și atunci a devenit foarte clar pentru mine ce aveam de făcut. E un principiu pe care, din acel moment, l-am păstrat în tot ce fac. Premiile la olimpiada națională de limba engleză mi-au permis să intru fără examen la Facultatea de Administrarea Afacerilor – cu predare în limba engleză, din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Am urmat în paralel cursurile Facultății de Drept – Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, dintr-un sentiment de trufie cum că oricine poate să facă o facultate, eu voi face două. Din fericire am crescut între timp și pe plan emoțional și mi-am dat seama că nu am nimic de demonstrat. Nu aș repeta efortul dacă aș putea să aleg din nou. E sănătos să alegi în viață și să îți canalizezi eforturile într-o singură direcție. E o calea mai rapidă și mai cinstită către performanță, decât să îți risipești energia încercând să le faci pe toate.

Am început să lucrez la 19 ani, primul meu contract de muncă fiind ca asistent de proiect într-un proiect de tineret la Asociația Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21, un ONG mic dar inimos din București. Când am intrat în sediul lor de 10 mp, de pe Bulevardul Regina Elisabeta, mi s-a părut cel mai frumos loc din lume, locul din care am câștigat primul salariu și din care toate drumurile s-au deschis: cursuri, ateliere, călătorii, personalități, proiecte, idei, schimburi de experiență și trepte urcate frumos și rapid, aproape fără să resimt efortul, până la poziția de director de programe.

În 2013, Agenda 21 se alătură unei rețele europene de organizații de tineret, MIJARC Europe, iar doi ani mai târziu, în urma unui concurs, ajung să lucrez ca ofițer de educație pentru MIJARC Europe, în biroul lor din Bruxelles, Belgia. Aveam ca responsabilitate să proiectez strategia anuală de educație non-formală a organizației, care număra peste 200,000 de membri tineri, din 12 țări europene, o nebunie. Au fost 6 ani plini de tot ce are să îți ofere mai frumos tinerețea, când energia și entuziasmul își dau mâna și nimic nu ți se pare imposibil.

Dăm pe repede înainte și în 2017 devin mamă, iar în concediul de creștere a fiului meu, când lumea parca s-a oprit din ritmul alert în care se învârtea pentru mine, descopăr că prietenii mei sunt în București, în Belgia, în Franța, în Germania. Nu știam nimic despre Buzău, deși lucram de acasă de mai bine de 3 ani. Eram complet deconectată de viața orașului, câștigam bine, dar munca mea nu se vedea deloc în mediul în care trăiam alături de familia mea. Am început să îmi pun niște întrebări despre cine sunt și ce îmi doresc să fac și, iată, exact așa am început să mă interesez despre ce se întâmplă în Buzău, ce șanse ar exista pentru mine ca să contribui prin ce fac chiar aici, la mine acasă. Am început prin a mă înscrie să devin voluntar la Fundația Comunitară Buzău și după aceea am avut șansa imensă ca Primăria Municipiului Buzău să organizeze concurs pentru postul de manager la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”. Am scris proiectul de management cu care am concurat fără să uit o secundă de principiul „să câștige cine a muncit cel mai mult”, convinsă că proiectul meu trebuie să fie cel mai bun dacă vreau să am o șansă. Acum sunt aici, director la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, pe un mandat de 5 ani, unde simt că munca mea are cu adevărat potențialul să facă diferența pentru orașul care mi-a fost dintotdeauna acasă.

Cum ai descrie motivaţia, în câteva cuvinte, în cazul tău?
Este o stare de flux în care totul are sens, toate se leagă, dar pe care nu trebuie să o aștepți neapărat ca să îți sufleci mânecile și să te apuci de treabă. Cred mai mult în disciplină decât în motivație, pentru că disciplina te ajută să depășești bariere, să reziști când e greu și să mergi înainte când îți este teamă sau când simți că ai terminat resursele.
Pe de altă parte, cred că motivația se naște și atunci când nevoile de bază îți sunt împlinite, când te bucuri de armonie în relațiile sociale, echilibru în viața profesională și de libertatea de a alege ceea ce ți se potrivește.

În ascensiunea ta, a fost suficientă educația primită pe băncile şcolii (indiferent că vorbim de şcoală primară sau facultate) sau diferenţa a făcut-o dorinţa personală constantă de a te perfecţiona pentru a reuşi?
Este foarte greu, imposibil aș îndrăzni să spun, să delimitezi ce anume face diferența pentru a reuși. În primul rând, pentru că reușita îmbracă forme diferite pentru fiecare individ și e nedrept și nesănătos să aplicăm standardele noastre pentru a măsura reușita altora. În al doilea rând, pentru că educația primită pe băncile școlii este o componentă sine qua non, îți asigură fundația pe care construiești, în lipsa căreia oricât de mare ar fi dorința de perfecționare pe alte căi, rezultatul ar fi întotdeauna prăbușirea construcției. Eu cred în școală, cred în disciplina de a învăța, constant, cu tot sufletul și pe tot parcursul vieții și cred că educația nu se termină în ziua în care ai terminat școala, dar că școala e primul loc în care exersezi conștient această dorință de a te perfecționa.

Care este persoana care te-a influențat cel mai mult în ascensiunea ta şi în ce mod a reușit să facă asta?
Deși îmi dau seamă că această întrebare este despre modele și mentori în viață, persoană care m-a influențat cel mai mult în ascensiunea mea sunt eu însămi. Îmi acord meritul de a nu-mi fi bătut joc de condițiile minunate în care m-am născut: o familie sănătoasă, cu părinți care m-au crescut în armonie și bunăstare și care m-au făcut să simt permanent că pot să merg pe sârmă ghimpată dacă vreau, pentru că ei vor întinde mereu plasa dedesubt; o comunitate simplă, dar în care m-am simțit mereu acceptată și în siguranță; o școală cu repere solide și o etică a performanței comunicată clar și pusă în aplicare cu blândețe și cu măiestrie de cei mai mulți dintre dascălii mei. Sunt recunoscătoare pentru un partener de viață care își amână propriile nevoi și dorințe uneori, pentru a le susține pe ale mele și pentru cei care mi-au fost șefi până acum, pentru că mi-au susținut devenirea și m-au învățat tot ce știau mai bine, fără teama de a fi întrecuți.

Care a fost momentul în care ai realizat că drumul pe care l-ai ales este drumul cel bun?
Nu cred în „drum” ca acea singură cale pe care poți să mergi, ca trenul care dacă a trecut și nu a fost prins, nu se va mai întoarce vreodată. În gară trenurile vin și pleacă, la fel ca oportunitățile în viață. Am ales în viață multe drumuri, care pe parcurs s-au ramificat și a condus către alte și alte direcții, care mi-au permis să cresc.

Cu toate aceste sunt multe semne că te afli în locul potrivit, cum ar fi un bilețel de mulțumire primit la finalul unui curs pe care l-ai susținut, o grădină de legume în curtea unei școli care a plecat de la o idee de proiect scrisă pe hârtie, oameni care declară că se simt inspirați de tine, un zâmbet de copil la Școala din Parc, momentul când te trezești la 5 dimineața într-o sâmbătă și de-abia aștepți să ajungi la întâlnirea cu un grup dintr-un sat uitat de lume, un concert la care vin sute de tineri, un coleg care spune „mulțumesc”, o lansare de carte care emoționează, sau un „te iubesc, mami” spus pe întuneric înainte să adormi.

Cât de mult contează să ai un plan, realizat din timp pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti?
Este primul pas pentru a realiza orice. Puține dintre lucrurile pe care nu le planifici se întâmplă, pentru că viteza lumii cu care trăim aduce permanent alte lucruri în prim-plan și devine foarte ușor să fii deviat. Poate că așa funcționez eu, cu planuri, chiar cu planuri de rezervă, scrise și împărțite pe etape, desigur cu deschiderea de a le adapta și îmbunătăți permanent. Dacă mă gândesc la parcursul meu, cele mai bune rezultate le-am obținut atunci când am scris obiectivul, când el a fost formulat corect și când am definit concret și clar ce am de făcut. Prietenii mei chiar mă ironizează de fiecare dată când organizăm ceva împreună, spunând: „nu vă faceți griji, face Florina un Excel”. Chiar funcția mea reprezintă, de fapt, punerea în aplicare a unui plan pe 5 ani, cu care am concurat și am convins că este cel mai bun. Îmi place spontaneitatea, dar cred că rezultatele mărețe se construiesc în timp, planificat și asumat.

Care ar fi sfaturile pe care le-ai da noii generații?
Să rămână autentici și fidel lor înșiși. Să nu sacrifice ce și cine sunt pentru a aparține unui grup sau unui curent sau pentru a fi plăcuți. Să își facă un plan, cum spuneam, și să caute necontenit resursele și oamenii cu care îl pot pune în aplicare. Să nu le fie rușine să ceară ajutorul când au nevoie și nici să admită că uneori vor greși.

Ce așteptări profesionale ai de la tine în următoarea perioadă?
Să îmi duc planul de management la împlinire, dar să rămân deschisă către a integra toate lucrurile pe care le învăț și le descopăr pe parcurs. Pregătim activitățile cultural-educative pentru perioada de iarnă, care îmi doresc să aducă mai aproape generațiile, în sensul de le permite copiilor și tinerilor să descopere cum arăta Crăciunul acum 10, 20, 30 de ani. De asemenea, plănuiesc să dau mai multă amploare evenimentelor pe care le-am început anul acesta, cum au fost: Festivalul Copiilor „AnTanTe”, Caravana Școala din Parc, Jazz la Conac sau Festivalul „Buzăul lui Marghiloman”. Vreau să facem câteva modificări în ceea ce privește destinația anumitor spații din Vila Albatros, în așa fel încât oamenii să aibă ce să vadă și la interior atunci când o vizitează, să avem un magazin de suveniruri care să reflecte specificul locului și o cafenea unde să poți citi o carte, savura „o marghilomană” sau asculta jazz. Îmi doresc să formez o echipă solidă, cu roluri bine definite și înțelese și un mediu de lucru în care oamenii să vină cu plăcere și cu certitudinea că ideilor lor sunt luate în considerare și că munca lor e importantă.

Cariera influenţează viaţa de familie?
Cariera și viața de familie sunt parte din același tot, viața ta ca individ. Există o legătură indisolubilă între tot ceea ce faci și ești ca om. O slujbă nouă aduce mult necunoscut și un proces de ajustare care se reflectă în starea ta emoțională. Sunt recunoscătoare să găsesc mereu sprijin, refugiu, dar și o doză sănătoasă de aducere cu picioarele pe pământ atunci când ajung să rătăcesc. L-am cunoscut pe soțul meu în clasa a X-a, suntem împreună de 17 ani, ne cunoaștem foarte bine, am evoluat împreună prin etape diferite ale vieții noastre. Cariera mea este un rezultat al mai multor factori, printre care se numără armonia, încrederea și iubirea pe care mi le-a oferit această evoluție firească de mână cu partenerul meu.

Care este visul tău?
Să înființez o școală finlandeză la Buzău.

Cum te-ai descrie în trei cuvinte?
Un om bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here