Câteva cuvinte despre tine, despre evoluţia de la stadiul de elev până la cea actuală, cu suişuri, coborâşuri şi satisfacţia reuşitei?

Despre mine pot spune doar că am fost un băiat silitor și ascultător în toată perioada pe care am petrecut-o în școală! Întotdeauna mi-a plăcut să dictez, nu să scriu după dictare! Datorită acestei idei pe care mi-am transpus-o în tot ceea ce am făcut și fac, am ales o meserie care să mă caracterizeze plecând de la această idee. Am ales să mă fac inginer. Legat de suișuri, pot spune că am perseverat sau am mers pe o pantă ascendentă pe toată durata studiilor, mai puțin în anul 3 de facultate, pe care l-am tratat un pic cam superficial, dar până la urmă l-am trecut cu bine! Pot spune că această cumpănă a venit și pe fondul oboselii, datorită faptului că în toată această perioadă de studii universitare am și muncit. Satisfacția învățăturii a venit atunci când am terminat studiile si am fost licențiat ca inginer. Exact ceea ce îmi doream de la o vârstă fragedă!

Cum ai descrie motivaţia, în câteva cuvinte, în cazul tău?

Motivația o pot descrie printr-un citat: “Trebuie să-ți propui mult ca să obții puțin”.

În ascensiunea ta, a fost suficientă educaţia primită pe băncile şcolii (indiferent că vorbim de şcoală primară sau facultate) sau diferenţa a făcut-o dorinţa personală constantă de a te perfecţiona pentru a reuşi?

În ascensiunea mea, educația primită pe băncile școlii , împreună cu dorința de a ma perfectiona m-a facut ceea ce sunt. In viata orice invataturi deprinsa de la oricine iti va ajuta mai mult sau mai putin in viata. Ideea este ca pana nu treci prin anumite situatii in viata nu le crezi in intregime daca ti le-ar povesti cineva. Intotdeauna mi-a placut sa vad cu ochii mei, nu sa cred povesti ale unuia sau altuia.

Care este persoana care te-a influenţat influenţat în ascensiunea ta şi cum a făcut-o?

Persoana care m-a influentat in ascensiunea mea si pe care am ascultat-o , a fost mama mea! Cred ca i-ar fi placut sa ma vada ceea ce sunt astazi. Ea a fost tot timpul alaturi de mine si m-a ajutat mereu cu tot ceea ce a putut!

Care a fost momentul în care ai realizat că eşti pe drumul tău, pe drumul cel bun?

Am realizat ca sunt pe drumul cel bun atunci cand am terminat facultatea si am luat licenta. Fiind un om integru si corect am stiut ca ceva rau nu poate iesi cu mine in aceasta viata! Imi place dreptatea si corectitudinea. Datorita acestor caracteristici pe care le am , am decis sa intru in politica de doi ani! Ca viitor si actual politician, cred in oameni ca mine, corecti si cu “coloanal vertebrala”.

Cât de mult contează să ai un plan, realizat din timp pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti?

Conteaza foarte mult sa ai un plan facut din timp, poate costa chiar indeplinirea obiectivului.

Care ar fi sfaturile pe care le-ai da noii generaţii?

Un sfat pe care l-as da viitoarei generatii este acela de a fi intotdeauna corecti. Cu toate ca nu poti ajunge sus dintr-o data daca esti corect, dar mai bine stii ca esti pe drumul cel bun si il parcurgi din aproape in aproape, decat sa fii propulsat prin incorectitudine undeva sus, atat de repede poti fi si dat jos. Spuneti ce va doare si sa nu taceti niciodata in fata nimanui, mai ales cand aveti dreptate!

Ce aşteptări profesionale ai de la tine în următoarea perioadă?

Asteptari profesionale sunt intotdeauna, criza asta care ne-a tulburat toata aceasta perioada ne da un viitor incert, dar cu curaj putem obtine multe chiar si pe timp de criză.

Cariera influenţează viaţa de familie?

Intotdeauna cariera influenteaza viata de familie. Poti avea un job foarte stresant si care poate duce la certuri in familie, la fel ca si un job care sa-ti ocupe ce-a mai buna parte din timp. Pentru o viata de familie buna , un job normal de 8 ore este cel mai indicat pentru a avea timp si de familie!

Care este visul tău?

Visul meu este acela de a schimba in bine viata oamenilor.

Cum te-ai descrie în trei cuvinte?

In 3 cuvinte sunt : Rational, corect si onest!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here