Prenume: Anca Elena
Nume: Dragomir

Eu sunt Anca, sunt aproape de vârsta majoratului, însă nu știu când au trecut ultimii ani. Probabil s-au pierdut undeva în rutina pandemiei. Ca să ies din această rutină am devenit voluntar în tabere pentru copii și, astfel, toată vara am fost înconjurată de prichindei. Dacă pe perioada pandemiei mă plângeam că stau prea mult în casă, pe parcursul acestei experiențe nu am stat deloc – astfel mi s-a îndeplinit visul. Asta a însemnat să respect codul ghizilor – ”Ghizii nu dorm niciodată” – având activitate cel puțin 18 ore de activitate pe zi.

Spune-ne câteva cuvinte despre tine
Sunt de pasionată de cunoaștere, îmi place sa vizitez locuri noi (unul dintre motivele pentru care am ales să devin voluntar), pline de istorie, să iau la rând fiecare exponat dintr-un muzeu, de asemenea îmi place să mă cunosc pe mine. Poate sună dubios, dar este un proces extrem de complex, pe care îl poți face raportându-te la ceilalți, iar vara aceasta am întâlnit 800 de copii față de care am încercat să mă raportez, și astfel am învățat multe despre mine.

Ce ai învățat din această experiență?
Am învățat să vorbesc în public, cum să răspund la cele mai neașteptate întrebări primite în cele mai nepotrivite momente, și am aflat care este diferența între muncă și distracție.

Cum ai descrie motivaţia, în câteva cuvinte, în cazul tău?
Eu văd motivația drept opusul depresiei. De curând am învățat un mic truc, și anume că dimineața, înainte să te ridici din pat, să îți spui un motiv pentru care ești recunoscătoare și un altul pentru care dorești să te ridici din pat. Nu trebuie sa fie lucruri de însemnătate accentuată, pur și simplu poți fi mulțumit că ai dormit mai mult de opt ore și că abia aștepți să te ridici din pat să simți gustul unei cafele, sau al unui ceai. Indiferent cât de neînsemnat pare, are un impact pozitiv accentuat pe termen lung.

În ascensiunea ta de până acum, a fost suficientă educaţia primită pe băncile şcolii (indiferent că vorbim de şcoală primară sau facultate) sau diferenţa a făcut-o dorinţa personală constantă de a te perfecţiona pentru a reuşi?
Eu văd situația în felul următor: educația primită pe băncile școlii asigură egalitatea de șanse (sau așa ar trebui). În cazul meu așa a fost, chiar dacă am absolvit cursurile unei școli generale de sat, unde în clasa a opta eram doar șapte copii în clasă, am ajuns la cel mai bun colegiu din județ, unul dintre cele mai bune din țară. Cu siguranță că diferența a fost făcută de dorința personală de a reuși, fiindcă de mică am înțeles că doar prin muncă vei obține rezultate. Mulți adulți din jurul meu mi-au spus că fac progrese foarte mari, într-un timp foarte scurt.

Care a fost experiența care te-a marcat?
Am avut nevoie de un burn-out (colaps mental-fizic cauzat de stres) să realizez că ce e mult strică, chiar și în cazul job-ului. A fost nevoie să simt că îmi crapă inima, ca să îmi acord măcar orele de somn necesare. Am necesitat recuperare intensă, eu cu mine și sentimentele mele pe parcursul unei luni de zile; altor oameni le ia ani întregi. De acum ”recuperarea” s-a transformat în ”îngrijire personală”, care nu se va termina niciodată.

Cât de mult contează să ai un plan, realizat din timp pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti?
În proporție de 50%, căci cealaltă jumătate e dată de context, pe care nu îl poți controla. De asemenea, nu trebuie să te rezumi la un singur plan, ci să ai de rezervă un număr cel puțin egal cât toate literele alfabetului, pentru un plus de siguranță.

Ai mai repeta experiența?
De o sută de ori, da – un răspuns natural, care nu necesită argumente.

Cum te-ai descrie în trei cuvinte?
Perfecționistă. Visătoare. Pregătită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here