„Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost,
O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?” (M.Eminescu, Scrisoarea 1) Fragmentul acesta îl păstrez încă de la începutul liceului și încă mă motivează și mă pune pe gânduri. Până la urmă, dincolo de orice interpretare, suntem subiecții propriilor vieți.

Câteva cuvinte despre tine, despre evoluţia de la stadiul de elev până la cea actuală, cu suişuri, coborâşuri şi satisfacţia reuşitei?

Aș putea spune că distincțiile obținute de-a lungul timpului și acțiunile întreprinse, multe dintre ele publice, creează o imagine mult mai clară asupra persoanei mele decât aș putea-o face prin propriile cuvinte. Până la urmă, faptele concrete sunt mai presus de vorbe. Evoluția mea de la stadiul de elev până în prezent a fost una laborioasă. S-a desfășurat cumva organic. Am intrat în procesul educațional ca fiind o elevă timidă și cumva temătoare față de propriile idei, fără prea mult curaj de exprimare. Pe parcurs mi-am descoperit însă o pasiune care a luat forma literaturii și treptat lucrurile au urmat un alt parcurs. Am început să iau și să mă iau în serios și astfel am ajuns ca în clasa a 9-a să particip la primul meu concurs de literatură. Se ținea în Japonia, fără categorii de vârstă, și am reușit să obțin ,,Crizantema de argint”. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că pot mult mai mult și astfel am ajuns să performez în fiecare concurs național sau internașional, si totodată să ajung olimpică națională. Am ieșit din acest sistem la polul opus față de cum am intrat, probabil și datorită încrederii pe care fiecare premiu si publicație mi-a oferit-o. Mă aflam în ipostaza unei tinere independente, sigură pe ea și determinată. A fost vorba de nevoia acelor confirmări că într-adevăr fac bine ceea ce fac și că sunt pe un drum bun. Desigur că nu există succes fără coborâșuri. Ar fi lipsit de esență să le enumăr, însă le pot categoriza. Pentru mine aceste coborâșuri au fost pe plan profesional și pe plan social(interacțiuni). Din planul acesta profesional am învățat destul de clar faptul că ori de câte ori cazi înseamnă fie că nu ești încă pregătit să ajungi acolo unde ți-ai propus, fie că nu îți va fi bine dacă ajungi acolo. În schimb, în urma interacțiunilor, plecând de la foști colegi până la oameni întâlniți în diverse proiecte, am concluzionat că nu voi reuși absolut niciodată să fiu pe placul tuturor, mai ales dacă urmez cursul unor inițiative atipice. Satisfacția este una nemărginită și totuși incompletă. Întotdeauna mai rămâne loc de autodepășire și deci de o reușită net superioară celei de care eram mulțumită ieri. Satisfacția aceasta a fost definită de proiectele extrem de diverse din care am facut parte și care și-au lăsat amprenta pe mai multe planuri, mai ales în urma contactelor interculturale. Astfel am ajuns să am o viziune amplă și să-mi permit ca la vârsta actuală, invers proporțională experienței, să dezvolt la rândul meu proiecte, să iau inițiative, să modelez elevi și să pun bazele unei afaceri care promite.

Cum ai descrie motivaţia, în câteva cuvinte, în cazul tău?

Motivația consider că pleacă de la vis. Un om fără visuri este un om clar lipsit de motivație. Dincolo de vis stau obiectivele. Visul meu a fost și este medicina, în special pediatria, astfel că îmi pun adesea întrebarea: ,,De ce ți-ai ales acest drum?” Și îmi răspund de fiecare dată același lucru; să ajut copiii. Gândul acesta pe mine mă motivează întotdeauna, pe lângă satisfacțiile alternative pe care o astfel de meserie ți le poate oferi. Bucuria oamenilor pentru care am reușit să realizez ceva care le-a fost de ajutor, precum în cazul Balului caritabil pentru Crucea Roșie, este iarăși o formă de motivație.

În ascensiunea ta, a fost suficientă educaţia primită pe băncile şcolii (indiferent că vorbim de şcoală primară sau facultate) sau diferenţa a făcut-o dorinţa personală constantă de a te perfecţiona pentru a reuşi?

Școala doar te ghidează, și dacă ești norocos, te ghidează bine. Munca o faci tu singur. Contează foarte mult implicarea și seriozitatea pe care ți le oferi. Pentru mine diferența a făcut-o dorința de a excela. Consider că, pe de o parte, am reușit să ating acel nivel cumva dorit, pe de altă parte, cred că aș fi putut mai bine, deoarece am neglijat unele segmente.

Care este persoana care te-a influenţat influenţat în ascensiunea ta şi cum a făcut-o?

Mai de grabă a fost un întreg colectiv de persoane care m-au îndrumat, motivat și susținut, de la familie până la mentori. Totuși, aș dori să-mi exprim recunoștința față de o femeie extrem de specială, care pe mine mă surprinde zilnic cu energia și devotamentul de care dă dovadă. Roxana Constantinescu mi-a fost și îmi este în continuare un mentor din nenumărate puncte de vedere, dar marele impact pe care ea l-a avut în formarea mea a fost legat de gestionarea eșecurilor. M-a educat să trec peste ele cu demnitate și să mă aștept întotdeauna la din ce în ce mai bine.

Care a fost momentul în care ai realizat că eşti pe drumul tău, pe drumul cel bun?

Drumul îmi era cunoscut încă de mică, mai exact de la întrebarea ,,Ce vrei să fii când o să crești mare?” . Dintotdeauna am fost atrasă de domeniul medical. Totuși mi s-a confirmat că drumul pe care mi l-am ales este unul care mă reprezintă, paradoxal, printr-un eșec.

Cât de mult contează să ai un plan, realizat din timp pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti?

Existența unui plan bine sistematizat este esențială. Unde nu există organizare există haos, iar haosul nu va duce nicicând la succes. Eu nu am înțeles de la început acest lucru și am considerat ca pot face zeci de lucruri simultan. Nu recomand o astfel de tehnică. Din fericire am fost o exceptie. Cel mai bine este să-ți cunoști parametrii de activitate (cât și cum poți face), obiectivele și, cel mai important, să ții cont de timpul pe care îl ai la îndemână. Atunci când ai niște perspective destul de clare în minte, poți creiona mult mai ușor planul de acțiune, pe care îl respecți până la ,,here is the dream”. Eu m-am învățat minte și nu mai concurez cu timpul. Iau fiecare obiectiv pe rând, prioritizez. Am în permanență în agendă un desfășurător cu target-uri pe termen scurt și lung, împreună cu un planner care mă ajută să-mi țin activitățile zilnice sub control.

Care ar fi sfaturile pe care le-ai da noii generaţii?

Fiecare tânăr are un sistem propriu de principii în care crede și pe care le caută la un exemplu, așa că o să mă adresez acelora care își doresc să se autodepășească, celor care nu se limitează, care nu își pun piedici, care visează departe și pun puțin câte puțin în fiecare zi la fundația acelui vis, așa că, dragă tinere, ce zici dacă ai fi selectiv cu oamenii și arogant cu timpul? Sunt două aspecte definitorii în evoluția ta. Oamenii influențează, iar timpul are întotdeauna ultimul cuvânt. M-aș opri asupra sintagmei: ,,vârsta este doar un număr”, pe care te rog să o pui în contextul visului tău. Nimic nu te limitează să țintești sus. Mai ales vârsta. Poți face orice, cât timp ai voință, curaj și ambiție. La 18 ani am pornit primul business, alături de câțiva prieteni, ca să contribuim la idealul de lume mai bună. Pe tine ce te împiedică să fii la înălțime ,,devreme”? Uită-te zilnic la tipul/tipa din oglindă și spune-i ca ești mult mai bun(ă). Să nu uiți să iubești, să te iubești și să faci doar ceea ce provine din pasiune. Un ultim lucru ți-aș mai sugera, ai grijă la șanse! Șansele nu se ratează, oricare ar fi ele! Dacă aș fi ratat o singură șansă până acum, doar una, acest interviu nu ar fi existat. Cred că atât aș putea să transmit tinerilor, raportându-mă la propriile experiențe. Restul vine de la felul de a fi al fiecăruia.

Ce aşteptări profesionale ai de la tine în următoarea perioadă?

Pe termen scurt, mă aștept să duc la bun sfârșit ultimele proiecte pe care le-am început în 2019. A fost un an plin, dar prosper din multe aspecte. A fost un an dedicat tinerilor. M-am focusat pe temele de impact care îi vizează și drept urmare închei anul cu un proiect dedicat lor. Pe termen lung, mi-am propus să-mi șlefuiesc mai bine abilitățile în ceea ce privește mediul de business și leadership, să plec în cât mai multe proiecte de dezvoltare personală dar și socială, însă cel mai important, sa ma focusez pe studii, implicit pe visul meu.

Cariera influenţează viaţa de familie?

Cariera și familia sunt cumva în interdependență. Deși pare că timpul pe care ți-l oferi ca să poți avansa te depărtează de familie, satisfacțiile tale personale și starea de spirit bună se reflectă în familie. Se instalează o liniște emoțională intrinsecă. La fel si în sens negativ, însă rezultatul este departe de armonie. Deci da, familia este influențată în mod direct.

Care este visul tău?

Visul meu este să rămân aproape de oameni. Îmi doresc să devin medicul care mi-am dorit întotdeauna să fiu, însă fără să mă depărtez de pasiuni (literatură și business). Intenționez totuși să le îmbin pe cât posibil, astfel că iau în considerare și segmentul de management medical

Cum te-ai descrie în trei cuvinte?

Dacă ar fi să mă descriu în trei termeni, aș spune că sunt determinată, pasionată de ceea ce fac și un bun lider.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here